Regulament

Regulament al programului de voluntariat “Voluntar la UBB”
– Aprobat prin HS nr. 24 512/29.09.2015 – Completat şi republicat prin HS nr. 76/14.06.2021-

 Capitolul I – Dispoziţii generale
Art. 1
Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, denumită în continuare „Universitatea” sau „UBB”, în baza autonomiei universitare şi a Legii nr. 78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România, organizează programul “Voluntar la UBB”. în baza acestui program se creează cadrul de participare a studenţilor şi tinerilor la activităţi de voluntariat desfăşurate în cadrul Universităţii (didactice, de cercetare, administrative şi sociale).
Art. 2
Prezentul regulament este adoptat de către Senatul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj- Napoca la propunerea Consiliului de Administraţie şi a biroului pentru Voluntariat.

Capitolul II – Organizarea voluntariatului
Art. 3
(1) Biroul pentru Voluntariat este structura care administrează programul de voluntariat „Voluntar la UBB” în cadrul Universităţii.
(2) Biroul pentru Voluntariat promovează şi gestionează programul „Voluntar la UBB” şi site-ul www.voluntariat.centre.ubbclui.ro.
Art. 4
(1) Fiecare program de voluntariat va fi condus de un Coordonator de Voluntari, denumit in continuare Coordonator.
(2)  Coordonatorul este o persoană care are contract de muncă în cadrul UBB.
(3)  Coordonatorul va colabora cu Biroul pentru Voluntariat pe toată perioada desfăşurării programului de voluntariat din acea structură.
Art. 5
(1) Voluntariatul se desfăşoară pe baza unui contract încheiat în formă scrisă, în limba română, între voluntar şi UBB, conform prevederilor legale aflate în vigoare.
(2)  Contractul de voluntariat se încheie în două exemplare, din care unul revine voluntarului, unul pentru Biroul pentru Voluntariat-UBB. Contractul de voluntariat se înregistrează în Registrul de evidenţă al Voluntarilor, gestionat de Biroul pentru Voluntariat.
(3)  Voluntarul îşi va desfăşura activitatea conform fişei de voluntariat întocmită potrivit prevederilor legale. în cazul în care activitatea desfăşurată o cere, voluntarul va semna şi alte anexe la contractul de voluntariat conform specificului fiecărei structure.
Art. 6
(1) Programul de voluntariat se poate desfăşura pe tot parcursul anului, în funcţie de nevoile structurilor Universităţii.
(2) Perioada minimă pentru care se desfăşoară orice activitate de voluntariat este o lună de zile.
(3) Timpul de lucru reprezintă orice perioadă în care voluntarul prestează activităţile de voluntariat, se află la dispoziţia coordonatorului şi îndeplineşte sarcinile şi atribuţiile sale, conform prevederilor contractului de voluntariat, regulamentului programului de voluntariat şi ale legislaţiei în vigoare. Timpul de lucru este cuprins între 10 de ore pe lună şi 80 de ore pe lună, conform contractului semnat.

Capitolul III – Obligaţiile voluntarului
Art. 7
Activităţile desfăşurate în cadrul programului „Voluntar la UBB” nu înlocuiesc alte activităţi didactice sau de alt fel. Voluntarul trebuie să îşi stabilească programul de lucru împreună cu coordonatorul, astfel încât să poată să îşi îndeplinească obligaţiile asociate frecventării cursurilor (şcolare sau universitare, după caz) sau orice alte obligaţii ce-i revin din terţe activităţi în care este implicat.
Art. 8
Pe perioada contractului de voluntariat, voluntarul va respecta Regulamentul de ordine interioară din cadrul structurii în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi orice alte regulamente şi prevederi aplicabile în cadrul UBB.
Art. 9
Responsabilitatea voluntarului va acoperi şi eventualele daune patrimoniale pe care acesta le cauzează prin îndeplinirea defectuoasă sau neîndeplinirea sarcinilor din contractul de voluntariat.
Art. 10 Voluntarul trebuie să respecte programul de lucru stabilit de comun acord cu coordonatorul.
Absenţa nemotivată de la programul de lucru va fi sancţionată cu avertisment în scris.
La acumularea a 2 avertismente scrise contractul de voluntariat încetează de drept, prin denunţare unilaterală din partea Universităţii Babeş-Bolyai, fapt comunică voluntarului, cât şi Biroului pentru Voluntariat, prin mail, într-o decizie întocmită şi semnată de coordonator, scanată în format PDF.

Capitolul IV – Obligaţiile coordonatorului
Art. 12
Biroul pentru Voluntariat va facilita elaborarea fişei de protecţie a voluntarului care să cuprindă regulile privind Securitatea şi Sănătatea în Muncă, Medicina Muncii, PSI şi Situaţii de Urgenţă, protecţia mediului. înainte de începerea activităţii propriu-zise de voluntariat, coordonatorul va înmâna fiecărui voluntar, pe bază de semnătură, acest document şi va instrui voluntarul în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţilor specifice.
Coordonatorul desemnat este responsabil de instruirea voluntarilor ce urmează să îşi desfăşoare activitatea în cadrul acelei structuri, de integrare a lor în activitatea structurii, precum şi de stabilirea programului acestora.
Coordonatorul are obligaţia să se asigure că voluntarul are condiţii optime pentru desfăşurarea activităţii.
în situaţii de indisciplină, absenţe nemotivate sau comportament inadecvat, Coordonatorul va propune încetarea contractului de voluntariat conform legii.

Art. 13
Coordonatorul va întocmi o fişă de prezenţă lunară pentru fiecare lună în care se desfăşoară activitatea de voluntariat. Pentru luna curentă fişa de prezenţă lunară va fi transmisă către Biroul pentru Voluntariat, în format electronic.
La finalul contractului de voluntariat, Coordonatorul va întocmi un raport privind activităţile desfăşurate de voluntar precum şi abilităţile dezvoltate pe perioada contractuală. Raportul va fi trimis în format electronic către Biroul pentru Voluntariat. Raportul de activitate va conţine obligatoriu următoarele elemente:

  1. activităţile de voluntariat prestate;
  2. atribuţiile asumate;
  3. aptitudinile dobândite.

Pe baza raportului de la Alin. (2), Biroul pentru Voluntariat eliberează, după 3 zile lucrătoare un certificat de voluntariat, care va cuprinde obligatoriu următoarele elemente:

  1. datele de identificare ale Organizaţiei-Gazdă;
  2. numărul de înregistrare şi data emiterii certificatului;
  3. numărul de înregistrare şi data contractului de voluntariat;
  4. numele, prenumele şi datele de identificare ale voluntarului;
  5. perioada şi numărul de ore de voluntariat;
  6. numele şi prenumele coordonatorului voluntarilor;
  7. numele şi prenumele reprezentantului legal al Organizaţiei-Gazdă;
  8. menţiunea “Voluntarul şi organizaţia emitentă sunt responsabili pentru veridicitatea datelor şi informaţiilor cuprinse în acest certificat”.

Art. 14
Coordonatorul poartă răspunderea corectitudinii datelor raportate lunar către Biroul pentru Voluntariat. Raportarea unor date false va fi supusă prevederilor Regulamentului intern al UBB precum şi ale legislaţiei în vigoare.
Capitolul V – Modul de selecţie a voluntarilor
Art. 15
Selecţia voluntarilor se va face în raport cu abilităţile şi competenţele fiecăruia, în funcţie de caracteristicile activităţii desfăşurate în fiecare structură, de către coordonator.
Art. 16
Universitatea îşi rezervă dreptul de a refuza motivat cererea unui candidat de a deveni voluntar, în funcţie de tipul de activitate desfăşurată.

Capitolul VI – Alte revederi
Art 17
(1) Durata de înrolare în programul “Voluntar la UBB” va fi stabilită în contractul de voluntariat conform activităţii solicitate. Acolo unde este cazul, se pot accepta şi colaborări mai scurte, pe intervale de timp sau pe acţiuni specifice.
(2) În funcţie de nevoi, contractul de voluntariat poate fi prelungit prin acord scris al părţilor şi cu notificarea Biroului pentru Voluntariat, prin act adiţional.
Art. 18
(1) Întreruperea colaborării în programul „Voluntar la UBB” se poate face cu un preaviz de 15 zile acordat voluntarului sau adus la cunoştinţa Coordonatorului de către voluntar.
(2) Durata de preaviz nu se aplică în cazul încheierii colaborării pe motive disciplinare.
Art. 19
(1)  Negocierea sau renegocierea contractului de voluntariat se va face la cererea scrisă a uneia dintre părţi, în condiţiile stabilite prin contractul de voluntariat.
(2)  La negocierea clauzelor şi la încheierea contractelor de voluntariat părţile sunt egale şi libere.
Art. 20
Neînţelegerile ivite în executarea sau interpretarea contractului de voluntariat se soluţionează pe cale amiabilă sau prin procedura de mediere, în cazul în care neînţelegerile persistă, litigiul se va soluţiona de instanţele judecătoreşti competente din municipiul Cluj-Napoca.
Capitolul VII – Dispoziţii finale
Art. 21
Prezentul Regulament, precum şi modificările şi completările ulterioare, se adoptă de către Senatul universităţii.
Prezentul Regulament şi anexele sale intră în vigoare la data aprobării sale prin Hotărârea Senatului Universităţii si se aduce la cunoştinţa membrilor comunitătii academice prin publicarea pe site-ul Universităţi. Modificările aduse regulamentului au fost aprobat în şedinţa Consiliului de Administraţie al Universităţii Babeş-Bolyai din data de 7 iunie 2021. Modificările Regulamentului de Voluntariat a fost votată în Senatul UBB în data de 14.06.2021.